duminică, 24 ianuarie 2010
sâmbătă, 23 ianuarie 2010
Din apa si din duh
Alexander Schmemann
Rezumat
Incepem prezentarea acestei carti printr-o introducere in Taina Botezului. De mai multe secole Biserica savarseste Taina Botezului pruncilor. Din punct de vedere liturgic aceasta taina este foaret importanta deoarece si-a pastrat forma inca de pe vremea in care se botezau adultii, de la inceputurile crestinismului. Acest lucru se evidentiaza in ritualurile de pregatire care in cartile liturgice este notat sub denumirea ,,Rugaciune pentru primirea catehumenilor’’. Slujba Botezului este introdusa I cartile liturgice ortodoxe de urmatoarea insemnare: ,,Preotul imbraca vesmintele de culoare alba; apoi toate luminile fiind aprinse i-a cadelnita si merge in baptisteriu si-l tamaiaza de jur imprejur apoi se apleaca facand semnul Crucii’’.
Cati dintre ni isi dau seama ca in zilele noastre aceasta este tot ce a mai ramas din cea mai solemna ceremonie a Bisericii primare, celebrarea pascala a botezului si celebrarea baptismala a Pastelui. Subliniem din nou acest lucru deoarece este imposibil sa mai fie readus Botezul in slujba Sfintelor Pasti. Atat caracterul pascal al botezului cat si raportul strans intre Botez si Pasti ramane cheia intelegerii Botezului si a intregii credinte crestine.Taina aceasta este astfel o trecere, o calatorie de la starea de pacatosenie a omului catre starea de dinainte de caderea in pacatul stramosesc, iar doxologia initiala reveleaza si anunta destinatia acestei calatorii: Imparatia lui Dumenzeu. Prin Sfanta Taina a Botezului nu trebuie sa intelegem un act magic care adauga puteri supranaturale facultatilor noastre naturale. Sfantul Botez este inceputul vieti vesnice care ne uneste inca de aici de pe pamant cu Imparatia lui Dumnezeu din ceruri, ne face sa participam inca din viata noastra pamanteana la Imparatia lui Dumenzeu.
De aici rezulta o intrebare fundamentala la care noi trebuie sa incercam sa raspundem : ce implica Traditia cand ea afirma in princiu ca prin Botez omul este unit, asimilat mortii si invierii lui Hristos, si pentru ce, in teologia moderna aceasta afirmatie si-a pierdut caracterul sau central? Aceasta intrebare antreneaza o alta intrebare mult mai ampla: aceea a raportului care exista in taina intre forma si esenta ei intre ceea ce savarseste ritualul liturgic si ceea ce conform Bisericii se produce se implineste prin intermediul acestei taine.
Cat priveste Biserica veche, ea stie, si ea stia chiar inaite de a putea sa exprime si sa explice cunoasterea ei sub forma unor teorii rationale si coerente. Ea stia ca in botez nou murim realmente si inviem in Hristos pentru ca aceasta era experienta intima a tainei baptismale. Noi trebuie sa revenim la aceasta cunoastere sacramentala care ilumina toata viata Bisericii vechi cu o bucurie nespusa, sa o faceam cu adevarat pascala si realmente baptismala, daca vrem ca botezul sa-si regaseasca in sanul Bisericii locul si functia pe le avea la origine.
Omul modern nu intelege faptul de la care el a devenit surd si orb, aceasta este viziunea fundamentala contrariului nemuririi caci asa cum nu s-a creat el, intreaga moarte nu inseamna esenta ei ultima. In aceasta viziune crestina moartea este mai inainte de toate o realitate spiritual ape care o poate cunoaste omul din timpul vietii si de care se poate elibera atunci cand este asezat in mormant. In acest sens moartea este faptul de a se despartii de viata, ceea ce inseamna a se desparti de Dumnezeu, singurul datator de viata, El insusi fiind viata. Omul nu are puterea sa se autoanihileze, sa revina la nimicul din care a fost el adus la existenta de Dumnezeu si in acest sens el este nemuritor, moartea este deci contrariul adevaratei vieti care este ,,lumina oamenilor’’.
Trebuie sa intelegem ca prin moartea si invierea noastra in ,, Duh si Adevar’’ pusa in practica in Taina Botezului este chiar acea parte care ne ofera viata si lumina care o cautam cu atata ardoare. Binecuvantarea pe care o primim la Taina Botezului deschide usa spre viata de veci in Hristos si este plina de iubire caci Dumnezeu este iubire.
In timpurile vechi botezul si mirungere nu se faceau in biserica ori in pridvorul ei ci intro cladire separata numita „baptisterion”. Indata dupa mirugerea bucuriei neofitii imbractati intr-un vesmant alb si purtand in mana o luminare erau condusi de episcop si ceilalti membri ai clerului in bicerica unde obstea credinciosilor astepta sosirea lor pentru a incepe savarsirea Euharistiei pascale. In comentariile de altadata aceasta procesiune era todeauna prezentatasi explicata ca o parte esentiala si integranta in a slujbei.Ea ramane valabila si astazi in ciuda tuturor transformarilor si evolutilor, in ciuda divortului liturgic intre administrarea botezului si celebrarea Sf.Pasti. Important este insa ca noi sa regasim si sa restabilim sensul botezului in totalitatea lui.
La sfarsitul ritualului Botezului imediat dupa Mirungere, preotul conduce noul botezat si pe nasii acestuia intr-o procesiune rituala in jurul cristelnitei in timp ce obstea canta. In privinta Sfintelor Pasti se stie ca incep printr-o procesiune: la miezul noptii facem inconjurul Bisericii iar in fatza usilor inchise auzim pentru prima oara ,, Hristos a inviat!’’.
Multi crestini nu stiu ca la origine cele doua procesiuni erau una singura intrarea noilor botezati in Biserica venind de la baptisteriu, ceea ce in vechea traditie marca inceputul sarbatorii invierii si aceasta insemna un inceput nu numai cronologic dar mai ales spiritual. Procesiunea post-baptismala se explica prin relatia ei cu Sfintele Pasti.
In practica actuala a bisericii incetind sa mai fie o procesiune catre biserica si catre Euharistie ea a devenit in conceptia multora un simplu apendice baptismal neadaugand nimic la semnificatia botezului.Prima noastra obligatie este deci aceea de a arata ca chiar in forma ei actuala, procesiunea post-baptismala ramane un element esential al slujbei botezului.
A doua problema legata de procesiune post-baptismala este aceea a sarbatorii aparent dubla a Invierii de catre Biserica, mai intai in ajunul Sf. Pasti su luturghia Sf. Vasile cel Mare combinata cu vecernia ritualul inlocuirii vesmintelor negre prin vesminte albe lecturile pascale care impregneaza in mod evident aceasta procesiune pascala utrenia si Liturghia Sf. Ioan Chrisostom. Aceasta dubla sarbatorire pe care o mai intalnim in randurile altor doua sarbatori baptismale, Craciunul si Boboteaza, n-a fost niciodata explicata convenabil. Toate explicatiile care s-au dat au fost aproape exclusiv istorice si chiar arheologice atunci cand si aici cheia este tot teologica; ea rezida in esperienta intiala pe care Biserica o avea despre botez ca taina pascala propizisa si despre Sfintele Pasti ca sarbatorire esetialmente baptismala.
Aceasta este semnificatia spirituala si teologica a procesiunii post-baptismale. In noua viata primita prin botez si pecetluita prin Mirungere, se descopera trecerea acestei lumii la Imparatia
lui Dumnezeucare este descoperita in esenta sa dinamica sub chipul unui sfarsit transformat necontenit in inceput ca o procesiune spre ziua fara de apus a vesniceiei lui Dumneze.
Incercand sa concluzionam acest studiu se pune urmatoarea intrebare: ce inseamna toate acestea? Cum am putea retrai si pune in practica azi, intr-un context care este in mod evident diferit de cel in care ritualurile descrise au fost elaborate si acceptate in intregime?
Necesitatea acestei intrebari vine din faptul ca din punct de vedere spiritual nimic nu este mai periculos decat sa traiesti intr-un trecut creat artificial sa cauti in niste ritualuri vechi un refugiu impotriva unui prezent penibil. Ar fi o greseala sa se vada in acest rezumat o simpla incitatie la restabilirea trecutului caci o astfel de intoarcere la trecut este cu totul irealizabila. Daca noi nu credem ca Sfantul Duh canduce astazi si in veac aceasta inseamna sa nu credem in Biserica aceasta si prin urmare ne prezentam doar ca mostenitori ai acestei culturi sau al acestui trecut arhaic imposibil de acceptat.
Pentru ca experienta noastra asupra Bisericii si a vietii crestine sa devina baptismala adica raportata la taina botezului ca izvor si inspiratie trebuie sa incepem prin a redescoperii adevaratul sens al botezului; nu al botezului ca act ramas astazi asa cum a fost intodeauna nici ca ritual care desi mutilat ramane de asemenea esetialmente acelasi ci tocmai redescoperirea sensului profund si a fortei pe care o exercita asupra noastra. Acest lucru nu se poate face decat prin educatie care a fost intodeauna inteleasa cel putin in Biserica primar ca un tot indivizibil cuprinzand invatamantul experimentat liturgic dar si spiritual.
Alexander Schmemann
Rezumat
Incepem prezentarea acestei carti printr-o introducere in Taina Botezului. De mai multe secole Biserica savarseste Taina Botezului pruncilor. Din punct de vedere liturgic aceasta taina este foaret importanta deoarece si-a pastrat forma inca de pe vremea in care se botezau adultii, de la inceputurile crestinismului. Acest lucru se evidentiaza in ritualurile de pregatire care in cartile liturgice este notat sub denumirea ,,Rugaciune pentru primirea catehumenilor’’. Slujba Botezului este introdusa I cartile liturgice ortodoxe de urmatoarea insemnare: ,,Preotul imbraca vesmintele de culoare alba; apoi toate luminile fiind aprinse i-a cadelnita si merge in baptisteriu si-l tamaiaza de jur imprejur apoi se apleaca facand semnul Crucii’’.
Cati dintre ni isi dau seama ca in zilele noastre aceasta este tot ce a mai ramas din cea mai solemna ceremonie a Bisericii primare, celebrarea pascala a botezului si celebrarea baptismala a Pastelui. Subliniem din nou acest lucru deoarece este imposibil sa mai fie readus Botezul in slujba Sfintelor Pasti. Atat caracterul pascal al botezului cat si raportul strans intre Botez si Pasti ramane cheia intelegerii Botezului si a intregii credinte crestine.Taina aceasta este astfel o trecere, o calatorie de la starea de pacatosenie a omului catre starea de dinainte de caderea in pacatul stramosesc, iar doxologia initiala reveleaza si anunta destinatia acestei calatorii: Imparatia lui Dumenzeu. Prin Sfanta Taina a Botezului nu trebuie sa intelegem un act magic care adauga puteri supranaturale facultatilor noastre naturale. Sfantul Botez este inceputul vieti vesnice care ne uneste inca de aici de pe pamant cu Imparatia lui Dumnezeu din ceruri, ne face sa participam inca din viata noastra pamanteana la Imparatia lui Dumenzeu.
De aici rezulta o intrebare fundamentala la care noi trebuie sa incercam sa raspundem : ce implica Traditia cand ea afirma in princiu ca prin Botez omul este unit, asimilat mortii si invierii lui Hristos, si pentru ce, in teologia moderna aceasta afirmatie si-a pierdut caracterul sau central? Aceasta intrebare antreneaza o alta intrebare mult mai ampla: aceea a raportului care exista in taina intre forma si esenta ei intre ceea ce savarseste ritualul liturgic si ceea ce conform Bisericii se produce se implineste prin intermediul acestei taine.
Cat priveste Biserica veche, ea stie, si ea stia chiar inaite de a putea sa exprime si sa explice cunoasterea ei sub forma unor teorii rationale si coerente. Ea stia ca in botez nou murim realmente si inviem in Hristos pentru ca aceasta era experienta intima a tainei baptismale. Noi trebuie sa revenim la aceasta cunoastere sacramentala care ilumina toata viata Bisericii vechi cu o bucurie nespusa, sa o faceam cu adevarat pascala si realmente baptismala, daca vrem ca botezul sa-si regaseasca in sanul Bisericii locul si functia pe le avea la origine.
Omul modern nu intelege faptul de la care el a devenit surd si orb, aceasta este viziunea fundamentala contrariului nemuririi caci asa cum nu s-a creat el, intreaga moarte nu inseamna esenta ei ultima. In aceasta viziune crestina moartea este mai inainte de toate o realitate spiritual ape care o poate cunoaste omul din timpul vietii si de care se poate elibera atunci cand este asezat in mormant. In acest sens moartea este faptul de a se despartii de viata, ceea ce inseamna a se desparti de Dumnezeu, singurul datator de viata, El insusi fiind viata. Omul nu are puterea sa se autoanihileze, sa revina la nimicul din care a fost el adus la existenta de Dumnezeu si in acest sens el este nemuritor, moartea este deci contrariul adevaratei vieti care este ,,lumina oamenilor’’.
Trebuie sa intelegem ca prin moartea si invierea noastra in ,, Duh si Adevar’’ pusa in practica in Taina Botezului este chiar acea parte care ne ofera viata si lumina care o cautam cu atata ardoare. Binecuvantarea pe care o primim la Taina Botezului deschide usa spre viata de veci in Hristos si este plina de iubire caci Dumnezeu este iubire.
In timpurile vechi botezul si mirungere nu se faceau in biserica ori in pridvorul ei ci intro cladire separata numita „baptisterion”. Indata dupa mirugerea bucuriei neofitii imbractati intr-un vesmant alb si purtand in mana o luminare erau condusi de episcop si ceilalti membri ai clerului in bicerica unde obstea credinciosilor astepta sosirea lor pentru a incepe savarsirea Euharistiei pascale. In comentariile de altadata aceasta procesiune era todeauna prezentatasi explicata ca o parte esentiala si integranta in a slujbei.Ea ramane valabila si astazi in ciuda tuturor transformarilor si evolutilor, in ciuda divortului liturgic intre administrarea botezului si celebrarea Sf.Pasti. Important este insa ca noi sa regasim si sa restabilim sensul botezului in totalitatea lui.
La sfarsitul ritualului Botezului imediat dupa Mirungere, preotul conduce noul botezat si pe nasii acestuia intr-o procesiune rituala in jurul cristelnitei in timp ce obstea canta. In privinta Sfintelor Pasti se stie ca incep printr-o procesiune: la miezul noptii facem inconjurul Bisericii iar in fatza usilor inchise auzim pentru prima oara ,, Hristos a inviat!’’.
Multi crestini nu stiu ca la origine cele doua procesiuni erau una singura intrarea noilor botezati in Biserica venind de la baptisteriu, ceea ce in vechea traditie marca inceputul sarbatorii invierii si aceasta insemna un inceput nu numai cronologic dar mai ales spiritual. Procesiunea post-baptismala se explica prin relatia ei cu Sfintele Pasti.
In practica actuala a bisericii incetind sa mai fie o procesiune catre biserica si catre Euharistie ea a devenit in conceptia multora un simplu apendice baptismal neadaugand nimic la semnificatia botezului.Prima noastra obligatie este deci aceea de a arata ca chiar in forma ei actuala, procesiunea post-baptismala ramane un element esential al slujbei botezului.
A doua problema legata de procesiune post-baptismala este aceea a sarbatorii aparent dubla a Invierii de catre Biserica, mai intai in ajunul Sf. Pasti su luturghia Sf. Vasile cel Mare combinata cu vecernia ritualul inlocuirii vesmintelor negre prin vesminte albe lecturile pascale care impregneaza in mod evident aceasta procesiune pascala utrenia si Liturghia Sf. Ioan Chrisostom. Aceasta dubla sarbatorire pe care o mai intalnim in randurile altor doua sarbatori baptismale, Craciunul si Boboteaza, n-a fost niciodata explicata convenabil. Toate explicatiile care s-au dat au fost aproape exclusiv istorice si chiar arheologice atunci cand si aici cheia este tot teologica; ea rezida in esperienta intiala pe care Biserica o avea despre botez ca taina pascala propizisa si despre Sfintele Pasti ca sarbatorire esetialmente baptismala.
Aceasta este semnificatia spirituala si teologica a procesiunii post-baptismale. In noua viata primita prin botez si pecetluita prin Mirungere, se descopera trecerea acestei lumii la Imparatia
lui Dumnezeucare este descoperita in esenta sa dinamica sub chipul unui sfarsit transformat necontenit in inceput ca o procesiune spre ziua fara de apus a vesniceiei lui Dumneze.
Incercand sa concluzionam acest studiu se pune urmatoarea intrebare: ce inseamna toate acestea? Cum am putea retrai si pune in practica azi, intr-un context care este in mod evident diferit de cel in care ritualurile descrise au fost elaborate si acceptate in intregime?
Necesitatea acestei intrebari vine din faptul ca din punct de vedere spiritual nimic nu este mai periculos decat sa traiesti intr-un trecut creat artificial sa cauti in niste ritualuri vechi un refugiu impotriva unui prezent penibil. Ar fi o greseala sa se vada in acest rezumat o simpla incitatie la restabilirea trecutului caci o astfel de intoarcere la trecut este cu totul irealizabila. Daca noi nu credem ca Sfantul Duh canduce astazi si in veac aceasta inseamna sa nu credem in Biserica aceasta si prin urmare ne prezentam doar ca mostenitori ai acestei culturi sau al acestui trecut arhaic imposibil de acceptat.
Pentru ca experienta noastra asupra Bisericii si a vietii crestine sa devina baptismala adica raportata la taina botezului ca izvor si inspiratie trebuie sa incepem prin a redescoperii adevaratul sens al botezului; nu al botezului ca act ramas astazi asa cum a fost intodeauna nici ca ritual care desi mutilat ramane de asemenea esetialmente acelasi ci tocmai redescoperirea sensului profund si a fortei pe care o exercita asupra noastra. Acest lucru nu se poate face decat prin educatie care a fost intodeauna inteleasa cel putin in Biserica primar ca un tot indivizibil cuprinzand invatamantul experimentat liturgic dar si spiritual.
Parohia astazi
Omul si societatea epocii noastre
Prezentarea cea mai izbutita a Bisericii si care reda fidel locul ei in lume este cea de nava. Atat in dimensiunea sa locala, cat si ecumenica, Biserica calatoreste ca o nava pe marea fara sfarsit a lumii calauzind spre predestinarea ei vesnica. In lume Biserica e chemata sa-si implineasca mi siunea, adica sa mantuiasca omul si lumea. Si acesta o rea lizeaza ramanand fidela propriei ei vieti si drumului ei, si evitand identificarea cu lumea. Lumea ramane pentru Bise rica ceea ce este marea pentru corabia care spinteca apele. E doar un cadru exterior in care nava-Biserica isi conti nua mersul de veacuri.
Este firesc astfel ca acest cadru al lumii inconjuratoare sa creeze multe probleme mersului trupului Bisericii. Chiar si ca madulare ale parohiei monahale, crestinii nu reusesc intotdeauna sa ramana neinfluentati de inrauririle lumii inconjuratoare. Asa cum Biserica patrunde in lume si o asuma ca sa o preschimbe in trup al luiHristos - Biserica, adeseori in acelasi mod si lumea exercita influente corozive asupra membrilor trupului Bisericii si restrange cresterea Si progresele lor in viata parohiei-Bisericii. in fiecare epoca cadrul social joaca astfel un rol decisiv in mersul parohiei, constituind o problema extrem de importanta a ei.
Ca fiecare epoca, si a noastra isi are propria imagine de spre lume si despre om si-si creeaza propriul ei om si pro pria ei societate constituita din toti factorii care compun identitatea epocii noastre. E necesar, prin urmare, sa ne cunoastem epoca si formele ei, ca sa putem respinge pute rea pe care o exercita si poate s-o exercite in viata parohiei in care am fost asezati cu harul lui Dumnezeu ca sa realizam mantuirea noastra. Ce trasaturi distinctive mai speciale are epoca noastra?
Este o constatare comuna - si nu numai stiintifica - ca epoca in care traim si ne luptam provine dintr-un haos. S-a nascut dintr-un razboi mondial catastrofal soldat cu 65 de milioane de morti si care a lasat in urma nenumarate victime si distrugeri materiale si spirituale. "Razboiul rece", conflicte interstatale si intercontinentale continue, dar in paralel si un progres stiintific si tehnologic impetuos, toate acestea constituie elemente esentiale care modeleaza spec taculos spatiul nostru social si transforma, prin urmare, si pe omul acestuia.
Caracteristica de baza a epocii noastre este descoperirea puterii omului legata si de demonizarea - adica de abso lutizarea - omului. Puterea lui nu mai e inteleasa ca de pinzand de puterea lui Dumnezeu si ca un efect al ei (po trivit cuvantului Apostolului: "Toate le pot in Hristos Care ma intareste"; Flp 4,13), ci omul se proclama atotputernic si autosuficient, crezand ca e nu numai stapan pe el insusi, ci si atotputernic. Trecerea de la mediul agrar la cel urban si parasirea orizontului deschis al spatiului rural, in care omul este si se simte "fata in fata" cu Dumnezeu si nemar ginirea Lui, il inchide pe om in edificii de ciment enorme si sufocante in acelasi timp sau in masinile automate infiora toare de la locul de munca (uzinele).
Astfel, in omul de azi s-a creat pseudo-sentimentul ca "poate totul" prin el in susi, fiindca pretutindeni vede propriile lui lucruri, iar nu lucrarile lui Dumnezeu. Astfel, centrul spiritual si supra natural al constiintei umane se retrage. Dumnezeu se dis tinge greu si nu mai poate determina viata noastra. Ne aflam realmente in epoca "mortii lui Dumnezeu" profetita la finele veacului trecut de Nietzsche, filozoful si profetul puterii de sine a omului. Fireste, Dumnezeu nu moare su fera - nici n-a murit. Moartea lui Dumnezeu se realizeaza in noi. Este moartea credintei in Dumnezeu, pierderea teo-centrismului, care echivaleaza cu moartea lui Dumnezeu om sau moarteaomului insusi. Pentru ca pierzand veriga Spiritualitatii si constiinta prezentei lui Dumnezeu in viata |ui, omul se inchide in temporalitate, in necesitate si in tricaciune.
Ramanand deschis si susceptibil la toate curentele si te oriile ideologice, dar si la practicile care patrund de peste fot, cadrul nostru social si de civilizatie se schimba imperios in aceasta directie. Creste necontenit aroganta, laudarosenia omului pentru realizarile "lui" (1 Co 4, 7), mai ales and spiritul este subnutrit sau mai degraba otravit de in-ioieli si confuzii, care patrund in doze mai mari in viata noastra.
Influenta speciala a tehnologiei in modelarea vietii noas tre este cunoscuta. Tehnica ameninta sa devina astazi o putere mantuitoare. Creeaza iluzia ca prin ea omul va pu tea solutiona toate problemele vietii lui si deveni stapanul lumii si al vietii, fara Dumnezeu. Dar automatizarea tehnicii contribuie si la "mecanizarea" omului insusi, fapt care se observa in automatizarea relatiilor lui, in modul mecanic al relatiilor lui (spalarea creierului - aplatizarea reflectii lor interioare). Societatea a inceput deja sa se schimbe intr-o masa "mecanizata si mecanizatoare", prin aservirea omului masinii impersonale si fara suflet. Desigur, tinta este intotdeauna prosperitatea/bunastarea, o tendinta care niveleaza orice baraj moral, orice rezistenta si retinere etica. Astfel se schimba nu numai forma exterioara, ci si struc tura interna si organizarea societatii noastre. Pentru ca se schimba structura interioara a omului insusi.
De la omul rural trecem succesiv la cel industrial, ca sa ajungem la omul postindustrial si tehnologic. Si cum frontierele state lor au cazut, s-a format si in tara noastra, ca si in toata lumea - un om omogen si unilateral, care se autoaserveste rezistenta "sistemului" - modului de viata consacrat - si al carui singur interes sunt distractiile si viata usoara. Mania castigului usor (de exemplu, abuzuri din viata pu blica, mituiri, escrocherii etc.) face ca omul "corect" sa fie considerat cel care poate sa-i insele pe ceilalti fara sa fie sesizat si sa fure ramanand neobservat.
In acest cadru se modeleaza si scopurile vietii omului care s-ar putea rezuma la urmatoarele puncte: dominatia omului asupra naturii urmarita cu ajutorul stiintei. Efor tul acesta corespunde planului lui Dumnezeu pentru om (Fc 1, 28), dar pentru ca e cultivat si dezvoltat in climatul patogen al pacatului nostru {Mt 17,17 sq), atinge granitele patologicului. Creeaza foamea de stiinta, absolutizarea sti intei, careia i se atribuie puteri pe care nu le are, pur si simplu pentru ca sa creeze pentru omul angoasat al epocii noastre un sentiment de siguranta iluzorie. intoarcerea la stiinta, justificata fireste, atunci cand mentine echilibrele necesare, conduce la fenomene parastiintifice: utilitarismul stiintific (abuzul si exploatarea stiintei in folos economic). Aici se incadreaza toti aceia - batrani si tineri - care vad stiinta si mai cu seama medicina - ca un mod de imbogatire si avansare sociala, iar nu ca o cercetare si lupta pentru usurarea omului. Pe de alta parte insa, foamea de mi turi a omului contemporan (a se vedea mitologia "stiintifi ca" de tipul lui Daniken) si fuga in masa spre vrajitori si vrajitoare si spre astrologi, arata nesiguranta omului si con tinuitatea perioadei mitologice a vietii lor cu toate succesele sale stiintifice. Intr-un asemenea cadru al vietii e valabil cuvantul Canonului Mare: "Legea lui Dumnezeu a slabit, Evanghelia nu lucreaza" (Oda 9).
In acest haos de confuzii, supraevaluarea vietii si ten dinta accentuata a desfatarii amplificate de ea il orbeste pe omul contemporan in fata realitatii tragice (pentru el) a mortii. Azi omul ramane propriu-zis gol si nepregatit in fata mortii, care devine astfel enigma cea mai tragica si infricosatoare din viata lui. Poate tocmai de aceea moartea si toate starile create de prezenta ei poate deveni punctul de contact si astazi al Bisericii cu omul, dar si inceputul slujirii noastre pastorale in afara cadrelor parohiei.
Diferitele ideologii ale epocii noastre influenteaza si mo deleaza incontinuu societatea si pe omul ei, religiile, poli ticile, societatile, politicienii care extind confuzia spirituala si ingreuneaza lucrarea Bisericii. Pentru ca in acest intune ric complicat nu ramane loc pentru lumina Evangheliei. Desigur, spatiul nostru socio-politic e compus de dialectica celor doua sisteme politico-sociale mondiale: individualis mul liberal si socialismul marxist, fie si in formele dena turate pe care le iau in final in spatiul "rasaritului nostru", care staruie sa-si pastreze particularitatile.
Dincolo de di ferentele lor (doar sunt doua fete ale aceleiasi monede si produse de aceleasi societati europene), aceste doua siste me vad societatea umana ca un segment al naturii si asi mileaza fenomenele sociale cu cele naturale. Ignora sufle tul si se intemeiaza pe materie, ucigand omul, pentru ca il asimileaza cu animalele si nu-l considera ca imparat al creatiei, ci ca o anexa trista a ei. Liberalismul divinizeaza individul, in timp ce marxismul divinizeaza statul. "in pri mul, sub pretextul libertatii individului, individul e lasat liber sa incalce drepturile intregului.Al doilea, sub pretex tul dreptatii, nimiceste individul in atotputernicia statului dictatorial. in capitalism, omul este o unealta vie, o marfa avantajoasa in mainile patronului. in comunism, omul este un animal care creeaza unelte" (N. Psaroudakis). Prin ur mare, in ciuda oricaror declaratii si lozinci ale lor, aceste sisteme nu pot inspira un spirit de omenie, iubire, jertfire de sine, de fratie dezinteresata si sincera, ca Ortodoxia.
Acest materialism duplicitar modeleaza cadrul social al vietii noastre, cadru in care e chemata sa traiasca, sa actio neze si sa creasca in Hristos si parohia noastra. Si aceste doua sisteme care sfarsesc astazi in chip necesar in coexis tenta lor istorica impun un nou mod de viata, care respin ge cautarile esentiale ale existentei umane si corespunde exclusiv naturii instinctuale si vitale a omului in isteria rapace a existentei egocentrice.
Omul si societatea epocii noastre
Prezentarea cea mai izbutita a Bisericii si care reda fidel locul ei in lume este cea de nava. Atat in dimensiunea sa locala, cat si ecumenica, Biserica calatoreste ca o nava pe marea fara sfarsit a lumii calauzind spre predestinarea ei vesnica. In lume Biserica e chemata sa-si implineasca mi siunea, adica sa mantuiasca omul si lumea. Si acesta o rea lizeaza ramanand fidela propriei ei vieti si drumului ei, si evitand identificarea cu lumea. Lumea ramane pentru Bise rica ceea ce este marea pentru corabia care spinteca apele. E doar un cadru exterior in care nava-Biserica isi conti nua mersul de veacuri.
Este firesc astfel ca acest cadru al lumii inconjuratoare sa creeze multe probleme mersului trupului Bisericii. Chiar si ca madulare ale parohiei monahale, crestinii nu reusesc intotdeauna sa ramana neinfluentati de inrauririle lumii inconjuratoare. Asa cum Biserica patrunde in lume si o asuma ca sa o preschimbe in trup al luiHristos - Biserica, adeseori in acelasi mod si lumea exercita influente corozive asupra membrilor trupului Bisericii si restrange cresterea Si progresele lor in viata parohiei-Bisericii. in fiecare epoca cadrul social joaca astfel un rol decisiv in mersul parohiei, constituind o problema extrem de importanta a ei.
Ca fiecare epoca, si a noastra isi are propria imagine de spre lume si despre om si-si creeaza propriul ei om si pro pria ei societate constituita din toti factorii care compun identitatea epocii noastre. E necesar, prin urmare, sa ne cunoastem epoca si formele ei, ca sa putem respinge pute rea pe care o exercita si poate s-o exercite in viata parohiei in care am fost asezati cu harul lui Dumnezeu ca sa realizam mantuirea noastra. Ce trasaturi distinctive mai speciale are epoca noastra?
Este o constatare comuna - si nu numai stiintifica - ca epoca in care traim si ne luptam provine dintr-un haos. S-a nascut dintr-un razboi mondial catastrofal soldat cu 65 de milioane de morti si care a lasat in urma nenumarate victime si distrugeri materiale si spirituale. "Razboiul rece", conflicte interstatale si intercontinentale continue, dar in paralel si un progres stiintific si tehnologic impetuos, toate acestea constituie elemente esentiale care modeleaza spec taculos spatiul nostru social si transforma, prin urmare, si pe omul acestuia.
Caracteristica de baza a epocii noastre este descoperirea puterii omului legata si de demonizarea - adica de abso lutizarea - omului. Puterea lui nu mai e inteleasa ca de pinzand de puterea lui Dumnezeu si ca un efect al ei (po trivit cuvantului Apostolului: "Toate le pot in Hristos Care ma intareste"; Flp 4,13), ci omul se proclama atotputernic si autosuficient, crezand ca e nu numai stapan pe el insusi, ci si atotputernic. Trecerea de la mediul agrar la cel urban si parasirea orizontului deschis al spatiului rural, in care omul este si se simte "fata in fata" cu Dumnezeu si nemar ginirea Lui, il inchide pe om in edificii de ciment enorme si sufocante in acelasi timp sau in masinile automate infiora toare de la locul de munca (uzinele).
Astfel, in omul de azi s-a creat pseudo-sentimentul ca "poate totul" prin el in susi, fiindca pretutindeni vede propriile lui lucruri, iar nu lucrarile lui Dumnezeu. Astfel, centrul spiritual si supra natural al constiintei umane se retrage. Dumnezeu se dis tinge greu si nu mai poate determina viata noastra. Ne aflam realmente in epoca "mortii lui Dumnezeu" profetita la finele veacului trecut de Nietzsche, filozoful si profetul puterii de sine a omului. Fireste, Dumnezeu nu moare su fera - nici n-a murit. Moartea lui Dumnezeu se realizeaza in noi. Este moartea credintei in Dumnezeu, pierderea teo-centrismului, care echivaleaza cu moartea lui Dumnezeu om sau moarteaomului insusi. Pentru ca pierzand veriga Spiritualitatii si constiinta prezentei lui Dumnezeu in viata |ui, omul se inchide in temporalitate, in necesitate si in tricaciune.
Ramanand deschis si susceptibil la toate curentele si te oriile ideologice, dar si la practicile care patrund de peste fot, cadrul nostru social si de civilizatie se schimba imperios in aceasta directie. Creste necontenit aroganta, laudarosenia omului pentru realizarile "lui" (1 Co 4, 7), mai ales and spiritul este subnutrit sau mai degraba otravit de in-ioieli si confuzii, care patrund in doze mai mari in viata noastra.
Influenta speciala a tehnologiei in modelarea vietii noas tre este cunoscuta. Tehnica ameninta sa devina astazi o putere mantuitoare. Creeaza iluzia ca prin ea omul va pu tea solutiona toate problemele vietii lui si deveni stapanul lumii si al vietii, fara Dumnezeu. Dar automatizarea tehnicii contribuie si la "mecanizarea" omului insusi, fapt care se observa in automatizarea relatiilor lui, in modul mecanic al relatiilor lui (spalarea creierului - aplatizarea reflectii lor interioare). Societatea a inceput deja sa se schimbe intr-o masa "mecanizata si mecanizatoare", prin aservirea omului masinii impersonale si fara suflet. Desigur, tinta este intotdeauna prosperitatea/bunastarea, o tendinta care niveleaza orice baraj moral, orice rezistenta si retinere etica. Astfel se schimba nu numai forma exterioara, ci si struc tura interna si organizarea societatii noastre. Pentru ca se schimba structura interioara a omului insusi.
De la omul rural trecem succesiv la cel industrial, ca sa ajungem la omul postindustrial si tehnologic. Si cum frontierele state lor au cazut, s-a format si in tara noastra, ca si in toata lumea - un om omogen si unilateral, care se autoaserveste rezistenta "sistemului" - modului de viata consacrat - si al carui singur interes sunt distractiile si viata usoara. Mania castigului usor (de exemplu, abuzuri din viata pu blica, mituiri, escrocherii etc.) face ca omul "corect" sa fie considerat cel care poate sa-i insele pe ceilalti fara sa fie sesizat si sa fure ramanand neobservat.
In acest cadru se modeleaza si scopurile vietii omului care s-ar putea rezuma la urmatoarele puncte: dominatia omului asupra naturii urmarita cu ajutorul stiintei. Efor tul acesta corespunde planului lui Dumnezeu pentru om (Fc 1, 28), dar pentru ca e cultivat si dezvoltat in climatul patogen al pacatului nostru {Mt 17,17 sq), atinge granitele patologicului. Creeaza foamea de stiinta, absolutizarea sti intei, careia i se atribuie puteri pe care nu le are, pur si simplu pentru ca sa creeze pentru omul angoasat al epocii noastre un sentiment de siguranta iluzorie. intoarcerea la stiinta, justificata fireste, atunci cand mentine echilibrele necesare, conduce la fenomene parastiintifice: utilitarismul stiintific (abuzul si exploatarea stiintei in folos economic). Aici se incadreaza toti aceia - batrani si tineri - care vad stiinta si mai cu seama medicina - ca un mod de imbogatire si avansare sociala, iar nu ca o cercetare si lupta pentru usurarea omului. Pe de alta parte insa, foamea de mi turi a omului contemporan (a se vedea mitologia "stiintifi ca" de tipul lui Daniken) si fuga in masa spre vrajitori si vrajitoare si spre astrologi, arata nesiguranta omului si con tinuitatea perioadei mitologice a vietii lor cu toate succesele sale stiintifice. Intr-un asemenea cadru al vietii e valabil cuvantul Canonului Mare: "Legea lui Dumnezeu a slabit, Evanghelia nu lucreaza" (Oda 9).
In acest haos de confuzii, supraevaluarea vietii si ten dinta accentuata a desfatarii amplificate de ea il orbeste pe omul contemporan in fata realitatii tragice (pentru el) a mortii. Azi omul ramane propriu-zis gol si nepregatit in fata mortii, care devine astfel enigma cea mai tragica si infricosatoare din viata lui. Poate tocmai de aceea moartea si toate starile create de prezenta ei poate deveni punctul de contact si astazi al Bisericii cu omul, dar si inceputul slujirii noastre pastorale in afara cadrelor parohiei.
Diferitele ideologii ale epocii noastre influenteaza si mo deleaza incontinuu societatea si pe omul ei, religiile, poli ticile, societatile, politicienii care extind confuzia spirituala si ingreuneaza lucrarea Bisericii. Pentru ca in acest intune ric complicat nu ramane loc pentru lumina Evangheliei. Desigur, spatiul nostru socio-politic e compus de dialectica celor doua sisteme politico-sociale mondiale: individualis mul liberal si socialismul marxist, fie si in formele dena turate pe care le iau in final in spatiul "rasaritului nostru", care staruie sa-si pastreze particularitatile.
Dincolo de di ferentele lor (doar sunt doua fete ale aceleiasi monede si produse de aceleasi societati europene), aceste doua siste me vad societatea umana ca un segment al naturii si asi mileaza fenomenele sociale cu cele naturale. Ignora sufle tul si se intemeiaza pe materie, ucigand omul, pentru ca il asimileaza cu animalele si nu-l considera ca imparat al creatiei, ci ca o anexa trista a ei. Liberalismul divinizeaza individul, in timp ce marxismul divinizeaza statul. "in pri mul, sub pretextul libertatii individului, individul e lasat liber sa incalce drepturile intregului.Al doilea, sub pretex tul dreptatii, nimiceste individul in atotputernicia statului dictatorial. in capitalism, omul este o unealta vie, o marfa avantajoasa in mainile patronului. in comunism, omul este un animal care creeaza unelte" (N. Psaroudakis). Prin ur mare, in ciuda oricaror declaratii si lozinci ale lor, aceste sisteme nu pot inspira un spirit de omenie, iubire, jertfire de sine, de fratie dezinteresata si sincera, ca Ortodoxia.
Acest materialism duplicitar modeleaza cadrul social al vietii noastre, cadru in care e chemata sa traiasca, sa actio neze si sa creasca in Hristos si parohia noastra. Si aceste doua sisteme care sfarsesc astazi in chip necesar in coexis tenta lor istorica impun un nou mod de viata, care respin ge cautarile esentiale ale existentei umane si corespunde exclusiv naturii instinctuale si vitale a omului in isteria rapace a existentei egocentrice.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)