Parohia astazi
Omul si societatea epocii noastre

Prezentarea cea mai izbutita a Bisericii si care reda fidel locul ei in lume este cea de nava. Atat in dimensiunea sa locala, cat si ecumenica, Biserica calatoreste ca o nava pe marea fara sfarsit a lumii calauzind spre predestinarea ei vesnica. In lume Biserica e chemata sa-si implineasca mi siunea, adica sa mantuiasca omul si lumea. Si acesta o rea lizeaza ramanand fidela propriei ei vieti si drumului ei, si evitand identificarea cu lumea. Lumea ramane pentru Bise rica ceea ce este marea pentru corabia care spinteca apele. E doar un cadru exterior in care nava-Biserica isi conti nua mersul de veacuri.
Este firesc astfel ca acest cadru al lumii inconjuratoare sa creeze multe probleme mersului trupului Bisericii. Chiar si ca madulare ale parohiei monahale, crestinii nu reusesc intotdeauna sa ramana neinfluentati de inrauririle lumii inconjuratoare. Asa cum Biserica patrunde in lume si o asuma ca sa o preschimbe in trup al luiHristos - Biserica, adeseori in acelasi mod si lumea exercita influente corozive asupra membrilor trupului Bisericii si restrange cresterea Si progresele lor in viata parohiei-Bisericii. in fiecare epoca cadrul social joaca astfel un rol decisiv in mersul parohiei, constituind o problema extrem de importanta a ei.
Ca fiecare epoca, si a noastra isi are propria imagine de spre lume si despre om si-si creeaza propriul ei om si pro pria ei societate constituita din toti factorii care compun identitatea epocii noastre. E necesar, prin urmare, sa ne cunoastem epoca si formele ei, ca sa putem respinge pute rea pe care o exercita si poate s-o exercite in viata parohiei in care am fost asezati cu harul lui Dumnezeu ca sa realizam mantuirea noastra. Ce trasaturi distinctive mai speciale are epoca noastra?
Este o constatare comuna - si nu numai stiintifica - ca epoca in care traim si ne luptam provine dintr-un haos. S-a nascut dintr-un razboi mondial catastrofal soldat cu 65 de milioane de morti si care a lasat in urma nenumarate victime si distrugeri materiale si spirituale. "Razboiul rece", conflicte interstatale si intercontinentale continue, dar in paralel si un progres stiintific si tehnologic impetuos, toate acestea constituie elemente esentiale care modeleaza spec taculos spatiul nostru social si transforma, prin urmare, si pe omul acestuia.
Caracteristica de baza a epocii noastre este descoperirea puterii omului legata si de demonizarea - adica de abso lutizarea - omului. Puterea lui nu mai e inteleasa ca de pinzand de puterea lui Dumnezeu si ca un efect al ei (po trivit cuvantului Apostolului: "Toate le pot in Hristos Care ma intareste"; Flp 4,13), ci omul se proclama atotputernic si autosuficient, crezand ca e nu numai stapan pe el insusi, ci si atotputernic. Trecerea de la mediul agrar la cel urban si parasirea orizontului deschis al spatiului rural, in care omul este si se simte "fata in fata" cu Dumnezeu si nemar ginirea Lui, il inchide pe om in edificii de ciment enorme si sufocante in acelasi timp sau in masinile automate infiora toare de la locul de munca (uzinele).
Astfel, in omul de azi s-a creat pseudo-sentimentul ca "poate totul" prin el in susi, fiindca pretutindeni vede propriile lui lucruri, iar nu lucrarile lui Dumnezeu. Astfel, centrul spiritual si supra natural al constiintei umane se retrage. Dumnezeu se dis tinge greu si nu mai poate determina viata noastra. Ne aflam realmente in epoca "mortii lui Dumnezeu" profetita la finele veacului trecut de Nietzsche, filozoful si profetul puterii de sine a omului. Fireste, Dumnezeu nu moare su fera - nici n-a murit. Moartea lui Dumnezeu se realizeaza in noi. Este moartea credintei in Dumnezeu, pierderea teo-centrismului, care echivaleaza cu moartea lui Dumnezeu om sau moarteaomului insusi. Pentru ca pierzand veriga Spiritualitatii si constiinta prezentei lui Dumnezeu in viata |ui, omul se inchide in temporalitate, in necesitate si in tricaciune.
Ramanand deschis si susceptibil la toate curentele si te oriile ideologice, dar si la practicile care patrund de peste fot, cadrul nostru social si de civilizatie se schimba imperios in aceasta directie. Creste necontenit aroganta, laudarosenia omului pentru realizarile "lui" (1 Co 4, 7), mai ales and spiritul este subnutrit sau mai degraba otravit de in-ioieli si confuzii, care patrund in doze mai mari in viata noastra.
Influenta speciala a tehnologiei in modelarea vietii noas tre este cunoscuta. Tehnica ameninta sa devina astazi o putere mantuitoare. Creeaza iluzia ca prin ea omul va pu tea solutiona toate problemele vietii lui si deveni stapanul lumii si al vietii, fara Dumnezeu. Dar automatizarea tehnicii contribuie si la "mecanizarea" omului insusi, fapt care se observa in automatizarea relatiilor lui, in modul mecanic al relatiilor lui (spalarea creierului - aplatizarea reflectii lor interioare). Societatea a inceput deja sa se schimbe intr-o masa "mecanizata si mecanizatoare", prin aservirea omului masinii impersonale si fara suflet. Desigur, tinta este intotdeauna prosperitatea/bunastarea, o tendinta care niveleaza orice baraj moral, orice rezistenta si retinere etica. Astfel se schimba nu numai forma exterioara, ci si struc tura interna si organizarea societatii noastre. Pentru ca se schimba structura interioara a omului insusi.
De la omul rural trecem succesiv la cel industrial, ca sa ajungem la omul postindustrial si tehnologic. Si cum frontierele state lor au cazut, s-a format si in tara noastra, ca si in toata lumea - un om omogen si unilateral, care se autoaserveste rezistenta "sistemului" - modului de viata consacrat - si al carui singur interes sunt distractiile si viata usoara. Mania castigului usor (de exemplu, abuzuri din viata pu blica, mituiri, escrocherii etc.) face ca omul "corect" sa fie considerat cel care poate sa-i insele pe ceilalti fara sa fie sesizat si sa fure ramanand neobservat.
In acest cadru se modeleaza si scopurile vietii omului care s-ar putea rezuma la urmatoarele puncte: dominatia omului asupra naturii urmarita cu ajutorul stiintei. Efor tul acesta corespunde planului lui Dumnezeu pentru om (Fc 1, 28), dar pentru ca e cultivat si dezvoltat in climatul patogen al pacatului nostru {Mt 17,17 sq), atinge granitele patologicului. Creeaza foamea de stiinta, absolutizarea sti intei, careia i se atribuie puteri pe care nu le are, pur si simplu pentru ca sa creeze pentru omul angoasat al epocii noastre un sentiment de siguranta iluzorie. intoarcerea la stiinta, justificata fireste, atunci cand mentine echilibrele necesare, conduce la fenomene parastiintifice: utilitarismul stiintific (abuzul si exploatarea stiintei in folos economic). Aici se incadreaza toti aceia - batrani si tineri - care vad stiinta si mai cu seama medicina - ca un mod de imbogatire si avansare sociala, iar nu ca o cercetare si lupta pentru usurarea omului. Pe de alta parte insa, foamea de mi turi a omului contemporan (a se vedea mitologia "stiintifi ca" de tipul lui Daniken) si fuga in masa spre vrajitori si vrajitoare si spre astrologi, arata nesiguranta omului si con tinuitatea perioadei mitologice a vietii lor cu toate succesele sale stiintifice. Intr-un asemenea cadru al vietii e valabil cuvantul Canonului Mare: "Legea lui Dumnezeu a slabit, Evanghelia nu lucreaza" (Oda 9).
In acest haos de confuzii, supraevaluarea vietii si ten dinta accentuata a desfatarii amplificate de ea il orbeste pe omul contemporan in fata realitatii tragice (pentru el) a mortii. Azi omul ramane propriu-zis gol si nepregatit in fata mortii, care devine astfel enigma cea mai tragica si infricosatoare din viata lui. Poate tocmai de aceea moartea si toate starile create de prezenta ei poate deveni punctul de contact si astazi al Bisericii cu omul, dar si inceputul slujirii noastre pastorale in afara cadrelor parohiei.
Diferitele ideologii ale epocii noastre influenteaza si mo deleaza incontinuu societatea si pe omul ei, religiile, poli ticile, societatile, politicienii care extind confuzia spirituala si ingreuneaza lucrarea Bisericii. Pentru ca in acest intune ric complicat nu ramane loc pentru lumina Evangheliei. Desigur, spatiul nostru socio-politic e compus de dialectica celor doua sisteme politico-sociale mondiale: individualis mul liberal si socialismul marxist, fie si in formele dena turate pe care le iau in final in spatiul "rasaritului nostru", care staruie sa-si pastreze particularitatile.
Dincolo de di ferentele lor (doar sunt doua fete ale aceleiasi monede si produse de aceleasi societati europene), aceste doua siste me vad societatea umana ca un segment al naturii si asi mileaza fenomenele sociale cu cele naturale. Ignora sufle tul si se intemeiaza pe materie, ucigand omul, pentru ca il asimileaza cu animalele si nu-l considera ca imparat al creatiei, ci ca o anexa trista a ei. Liberalismul divinizeaza individul, in timp ce marxismul divinizeaza statul. "in pri mul, sub pretextul libertatii individului, individul e lasat liber sa incalce drepturile intregului.Al doilea, sub pretex tul dreptatii, nimiceste individul in atotputernicia statului dictatorial. in capitalism, omul este o unealta vie, o marfa avantajoasa in mainile patronului. in comunism, omul este un animal care creeaza unelte" (N. Psaroudakis). Prin ur mare, in ciuda oricaror declaratii si lozinci ale lor, aceste sisteme nu pot inspira un spirit de omenie, iubire, jertfire de sine, de fratie dezinteresata si sincera, ca Ortodoxia.
Acest materialism duplicitar modeleaza cadrul social al vietii noastre, cadru in care e chemata sa traiasca, sa actio neze si sa creasca in Hristos si parohia noastra. Si aceste doua sisteme care sfarsesc astazi in chip necesar in coexis tenta lor istorica impun un nou mod de viata, care respin ge cautarile esentiale ale existentei umane si corespunde exclusiv naturii instinctuale si vitale a omului in isteria rapace a existentei egocentrice.